Membrii Sindicatului Liber Transport Comun Constanța și Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe vor desfășura o acțiune de protest mâine, între orele 11:00-13:00. În acest interval, autobuzele CT BUS vor circula cu farurile aprinse, iar restul salariaților vor protesta la sediul CT BUS. Aceștia au precizat că doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la situația dezastruoasă din ultima perioadă în care se află compania de transport a municipiului Constanța. Ei au mai precizat că le cer autorităților locale să pună capăt acestei situații care riscă să ducă în faliment compania de transport.