Forțele ruse au executat în cursul serii trecute mai multe atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România. Potrivit MApN, a fost instituită alertă aeriană în județul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-ALERT. Patru aeronave au decolat din Bazele Borcea și Mihail Kogălniceanu și au executat misiuni de supraveghere și protecție a spațiului aerian al României. Sistemul de supraveghere radar al țării a indicat posibilitatea ca traiectoria unei drone să fi intersectat spațiul aerian național, pe o adâncime de până la 500 de metri, într-o zonă aflată la aproximativ 8km est de o localitate din județul Tulcea. Forțele MApN execută cercetări astăzi în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații și vor continua misiunile de supraveghere a spațiului aerian.