Un accident mortal între 2 autoturisme a avut loc în cursul serii trecute între localitățile Năvodari și Lumina. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, două persoane au fost declarate decedate în urma impactului, fiind vorba despre șoferii autoturismelor implicate. Cea de-a treia victimă, conștientă și cooperantă, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, polițiștii continuă cercetările în acest caz.