Bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ 105.000 lei au fost confiscate de poliţiştii de frontieră la Mangalia. Acestea se aflau într-un autocar sosit din Turcia care a fost oprit pentru control pe DN 39. În interior poliţştii de frontieră au găsit bunuri inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute care se afalu în posesia a doi cetățeni români. Aceștia nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea în circulație a produselor. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.