Polițiștii din Mangalia au fost sesizați ieri cu privire la faptul că un bărbat s-ar afla la volanul unui autoturism în satul Moșneni fără a deține permis de conducere. Potrivit reprezentanților IPJ, vehiculul a fost interceptat pe strada Despot Vodă. În urma verificărilor s-a constatat că șoferul nu ar deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul. Totodată, s-a constatat că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată din data de 20 octombrie 2024 și nu ar avea asigurare. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.