Din 7 aprilie vor fi eliminate taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară. Prevederile sunt cuprinse într-un ordin al ministrului Cseke Attila. Este vorba despre scutirea de la plată a tarifului pentru obţinerea extrasului de carte funciară pentru informare, atunci când solicitantul este proprietarul imobilului. De asemenea, vor fi abrogate şi tarifele de extras de plan cadastral şi cele de primă înregistrare. Din 7 aprilie, aceste servicii devin gratuite pentru proprietarii care solicită extrasul fizic, la ghişeu, iar, din 2 iunie, măsura se va aplica şi pentru solicitările on-line.