Forțele Navale Române vor participa, în perioada 27-30 martie, la Salonul Nautic Internațional din București. Potrivit reprezentanților instituției, în cadrul evenimentului vor fi reunite majoritatea companiilor active din domeniul nautic și vor fi prezentate produse și servicii specifice. Forțele Navale Române vor fi prezente cu elemente de tehnică din domeniul hidrografiei, scafandreriei și luptei împotriva dispozitivelor explozive, precum și cu drone și dispozitive antidronă.