Peste 400 poliţişti au desfășurat în weekend activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la peste 300 de evenimente, cele mai multe sesizate prin 112.Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 1.671 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 734.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 66 de permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. De asemenea, au fost scoase din circulaţie 69 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.