Polițiștii de imigrări au organizat luna trecută peste 500 de acțiuni și controale. Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, 272 de persoane au fost identificate în situații ilegale, iar 56 dintre acestea au fost plasate în centrele de custodie publică, pentru a fi îndepărtate sub escortă. Totodată, pentru celelalte persoane au fost dispuse măsuri de returnare sau au fost îndrumate să își reglementeze situația. De asemenea, în urma controalelor au fost aplicate 271 de sancțiuni contravenționale.