Poliţiştii rutieri au desfăşurat ieri o acţiune în municipiul Constanța și Portul Constanța. 91 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 17 permise de conducere, pentru neacordare de prioritate.