Incidentul care a avut loc în timpul nopții trecute, la Cernobîl, după ce o dronă a lovit învelișul din beton care protejează rămășițele Reactorului 4 al fostei centrale nucleare, din Ucraina, nu reprezintă un pericol pentru români. Până în acest moment nu au fost semnalate modificări ale nivelurilor de radiație la fața locului. În România, se monitorizează permanent evoluția radioactivății mediului la nivel national, iar valorile înregistrate după acest eveniment se situează în limitele obișnuite, specifice acestei perioade. Vicepreședintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Eugen Ioan Cozma spune că se continuă monitorizarea radioactivității mediului, coroborată cu direcția curenților de aer