Jandarmii au depistat un bărbat care avea asupra sa substanțe cu posibil efect psihoactiv. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi, oamenii legii au observat astăzi, în timpul unei misiuni de patrulare în Medgidia, un bărbat cu un comportament suspect, care a devenit agitat la vederea jandarmilor. Acesta a fost legitimat și controlat corporal, iar asupra sa au fost descoperite mai multe substanțe interzise. Bărbatul a fost condus la sediul instituției, iar substanțele au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate organelor de poliție pentru continuarea cercetărilor.