Forțele ruse au atacat cu drone obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina în această dimineață, în proximitatea frontierei cu România, în județul Tulcea. Potrivit MApN, sistemele de monitorizare și supraveghere ale Ministerului au semnalat evoluția unor drone în spațiul aerian ucrainean, pe trasee de zbor în apropierea frontierei cu România. Datele furnizate de sistemele radar ale Forțelor Aeriene nu au indicat pătrunderi ale țintelor monitorizate în spațiul aerian național. Forțele MApN vor executa astăzi cercetări în zonele în care pot să apară riscuri în urma evenimentului și vor continua misiunile de supraveghere a spațiului aerian.