Polițiștii de imigrări au intensificat luna trecută activitățile pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, combaterea muncii nedeclarate și prevenirea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul țării. Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Imigrări, oamenii legii au desfășurat 325 de acțiuni, controale și verificări, fiind aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 110.000 de lei. De asemenea, au fost identificați 169 de străini la nivel național aflați în situații ilegale.