Personalul Inspecției de Prevenire a planificat și executat mai multe activități pe parcursul lunii decembrie, în contextul sărbătorilor de iarnă. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, pe linia comercializării articolelor pirotehnice au fost depuse 47 de solicitări din partea unor societăți comerciale de profil din județ. După analizarea documentațiilor depuse și a verificărilor în teren, au fost eliberate acordurile privind comercializarea acestora pentru 116 puncte de lucru în mai multe localități, printre care Constanța, Eforie, Mangalia sau Năvodari.