Polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat ieri o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație. Potrivit reprezentanților IPJ, 78 de șoferi au fost legitimați și testați cu aparatul etilotest. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 7 permise de conducere.