Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină în cursul serii trecute în județ. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, un incendiu a izbucnit la o locuință din Mangalia, pe strada General Dragalina. La fața locului au intervenit 3 mașini de stingere, o autoplatformă, un echipaj de prim-ajutor și o autospecială pentru transport victime multiple. A ars o casă pe o suprafață de aproximativ 100mp. Din nefericire, în interior a fost găsită o persoană carbonizată.