Mii de credincioși sunt aşteptaţi mâine la Mănăstirea „Peștera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin. Gruparea Mobilă Constanța va mobiliza peste 230 de jandarmi pentru a asigura măsurile de ordine publică și siguranța participanților. Dispozitivele de ordine vor include echipe de patrulare pedestră și auto, echipe de intervenție mobilă, precum și echipe de dialog.