Peste 20.000 de persoane cu drept de vot aflate în locurile de deținere subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor și-au exprimat în scris intenția de a vota. În cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă execută măsuri privative de libertate 914 persoane, iar 775 și-au exprimat în scris intenția de a vota. Totodată, la IPJ Constanta au cerut să voteze 41 de arestați preventiv, iar 150 de pacienți de la Spitalul Județean și-au exprimat intenția de a vota. De asemenea, la Căminul de Bătrâni din municipiu vor vota cu urna mobilă 86 de persoane, iar alți 30 de votanți sunt la Spitalul de Boli Infecțioase și 53 la Pneumoftiziologie.