Opt percheziții domiciliare au avut loc în judeţul Constanţa într-un dosar penal de proxenetism și spălarea banilor. Descinderile au fost la locuințele unor persoane fizice și la sediul unei persoane juridice. Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2024, o femeie, de 49 de ani, a înlesnit practicarea prostituției de către angajatele salonului de masaj pe care îl deținut, prin punerea la dispoziție a locației și identificarea clienților prin intermediul unui site. De asemenea, a disimulat adevărata natură a sumelor de bani obținute din practicarea prostituției de către angajatele salonului. În urma perchezițiilor, au fost identificate 9 femei care practicau prostituția şi au fost ridicate sume de bani şi înscrisuri cu valoare probatorie. Femeia de 49 de ani a fost reținută, pentru 24 de ore şi astăzi va fi prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere legală.