Încălțăminte pentru adulți contrafăcută în valoare de 3.000.000 lei a fost reținută de inspectorii vamali. Marfa a fost descoperită ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Georgia, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina. Autoritatea vamală a reținut bunurile în vederea trimiterii spre expertizare, iar la finalizarea cazului urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.