Pluta evaporimetrică utilizată pentru monitorizarea lacului Techirghiol, a fost înlocuită în acest an cu o instalație automată de monitorizare. Potrivit reprezentanţilor ABADL, aceasta colectează permanent date hidro-meteorologice esențiale pentru monitorizarea procesului de evaporație. Aceste date sunt transmise automat zilnic, contribuind la o înțelegere mai profundă a fenomenului de evaporație, crucial pentru gestionarea resurselor de apă în zona litorală semiaridă a României. Lacul Techirghiol, unic prin rezervele valoroase de nămol și salinitate ridicată se află sub protecția Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral.