Ieri au fost detectate deasupra Mării Negre  grupuri de drone care se îndreptau către Ucraina, în apropierea spațiului aerian al României. Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la ora 23.34, cu privire la instituirea alertei aeriene în zona de nord a județului Tulcea. Pentru monitorizarea situației  două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea. Alerta aeriană a încetat în jurul orei 00.45, iar aeronavele F-16 au revenit pe aerodromul de bază. Reprezentanţii Ministerului APărărrii Naţionale au precizat că sistemul de supraveghere radar al României, care a monitorizat permanent situația generată de aceste atacuri, nu a detectat pătrunderea în spațiul aerian național a unor vehicule aeriene implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene.