Polițiștii constănțeni au acționat în cursul serii trecute pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea consumului și traficului de droguri. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost legitimate 36 de persoane și au fost controlate 15 vehicule. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei. Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.