Polițiștii constănțeni au acționat ieri pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Potrivit reprezentanților IPJ, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 8 permise de conducere și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.