Polițiștii constănțeni au desfășurat în cursul serii trecute activități în cadrul acțiunii Blocada. Potrivit reprezentanților IPJ, acestea au avut ca scop menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea traficului și consumului de droguri și creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost legitimate peste 200 de persoane, fiind verificate 98 de vehicule și 54 de locații publice. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei. Totodată, oamenii legii au depistat pe strada Hatman Arbore un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testării cu aparatul drugtest au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.