DSVSA Constanța suspectează prezența virusului influenței aviare la un cadavru de lebădă găsit în acvatoriul Danei 47 din Portul Constanța. Potrivit reprezentanților instituției, Constanța, Lazu, Palazu Mare, Cumpăna, Agigea și Eforie Nord se află în zona de restricție a focarului suspicionat. În cauză, au fost impuse mai multe măsuri, printre care plasarea tuturor păsărilor în clădiri închise pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice sau prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii. Totodată, DSVSA a mai dispus interzicerea circulației sau a transportului păsărilor, ouălor, cărnii și cadavrelor păsărilor.