Polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale au reținut ieri, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat. Potrivit reprezentanților IPJ, acesta ar fi sustras un portofel și un telefon mobil din două mijloace de transport în comun din municipiu. În cauză, bărbatul va fi prezentat astăzi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.