Artistul american Wiz Khalifa a fost trimis în judecată la Constanța. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Constanța au finalizat cercetările specifice în dosarul în care acesta ar fi fumat cannabis pe scena unui festival din Costinești. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției penale din Tribunalul Constanța și are ca obiect „consumul ilicit de droguri”. Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.