Militarii ISU au fost solicitați să intervină în această dimineață în Gara Murfatlar după ce o persoană a fost lovită de tren. Amănunte aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana-Maria Stoica.
CUT ISU ACCIDENT FEROVIAR
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana-Maria Stoica
DOINA -
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ. Din nefericire, la locul intervenției a fost găsită o persoană decedată, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani.