În cursul serii trecute a fost primită o solicitare prin apel la 112 la un restaurant din municipiu, după ce două persoane au căzut de la înălțime. Purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, Claudia Tatarici, a declarat că la locul solicitării s-au deplasat un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ, fiind depistați 2 pacienți conștienți, cu traumatism cranian. Aceștia au fost evaluați și au primit primul ajutor la fața locului, iar ulterior au fost transportați la spital. Totodată, potrivit polițiștilor, din primele cercetări rezultă că aceștia s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe scări de la etajul 1. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.