Aseară polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice conduce un autoturism în satul Viișoara. Oamenii legii au interceptat vehiculul şi l-au legitimat pe şoferul în vârstă de 44 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, şi rezultatul a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, au rezultat indicii cu privire la posibila prezentă a substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost dus la o unitate medicală unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, dar a fost de acord cu recoltarea de probe biologice pentru stabilirea consumului de substanțe interzise. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are permisul de conducere anulat.