Intervenție a scafandrilor de luptă pentru extragerea și neutralizarea unui proiectil de artilerie istoric, descoperit în zona Mangalia. O grupă de scafandri de luptă EOD , din subordinea Centrului 39, a executat vineri o misiune de identificare, extragere, transport și distrugere a unui proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Solicitarea a fost făcută în urma descoperirii proiectilului, în zona Mangalia, de către o navă civilă de tip dragă sub pavilion Regatul Țărilor de Jos. Scafandrii militari s-au deplasat cu o ambarcațiune rapidă din portul militar Constanța către nava civilă, aflată în proximitatea portului Constanța, pentru a extrage proiectilul descoperit și, ulterior, au transportat elementul de muniție într-o zonă sigură pentru a îl neutraliza.