Polițiștii din Medgidia au fost sesizați astăzi, prin apel la 112, după ce o persoană din incinta unui penitenciar a dat foc unei saltele în camera în care se afla. Potrivit reprezentanților IPJ, un bărbat, de 62 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără să fi suferit arsuri. Polițiștii din Poarta Albă efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest incident. În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.