Polițiștii Serviciului pentru Imigrări Constanța au acționat în sezonul estival pentru combaterea migrației și șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul țării. Potrivit reprezentanților instituției, în această perioadă au fost desfășurate 48 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost depistați 12 străini în situații ilegale și au fost emise 19 decizii de returnare, iar un cetățean străin a fost îndepărtat sub escortă.