Meteorologii au emis două atenționări pentru zona Dobrogei. Potrivit reprezentanților ANM, acestea sunt valabile începând de astăzi, de la ora 23:00, până mâine, la ora 10:00. În acest interval, zona litorală a județului Constanța se află sub cod portocaliu de averse torențiale. Vor fi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40 l/mp și izolat de peste 60 l/mp. Totodată, partea continentală a județului se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică.