Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanța au desfășurat în perioada minivacanței activități pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. În urma verificărilor efectuate, două femei din Republica Moldova au fost depistate în situații ilegale. Acestea desfășurau activități lucrative la o societate comercială din stațiunea Costinești şi deși aveau contracte individuale de muncă încheiate, nu respectau scopul declarat la intrarea în România. Polițiștii de imigrări le-au revocat dreptul de ședere și au emis decizii de returnare.e asemenea, a fost îndepărtat sub escortă până la frontiera cu Bulgaria, un cetățean bulgar care fusese eliberat din penitenciar, după ce a fost condamnat pentru trafic de migranți. După ieșirea din țară, pe numele acestuia a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 4 ani