Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au verificat ieri mai mulți operatori economici care desfășoară activități pe litoral. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost verificate punctele de lucru a 10 operatori economici din Costinești și Năvodari. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.000 de lei. Totodată, a fost suspendată activitatea unui operator economic care nu deținea aparat de marcat electronic fiscal.