Peste 250 de pompieri și 120 de mijloace tehnice vor interveni zilnic pe durata minivacanței de Sfânta Maria. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica, în perioada 15-19 august, pompierii militari vor asigura măsuri de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor medical. Mâine, de Ziua Marinei, echipajele ISU vor fi prezente pe toată perioada desfășurării festivităților cu 3 echipaje SMURD, 3 autospeciale de stingere, o autospecială transport personal și victime multiple și un echipaj CBRN. Totodată, personalul de specialitate din cadrul Inspecției de Prevenire va executa controale la unitățile turistice și amenajările temporare cu public.