Reprezentanții CT BUS au făcut precizări cu privire la accidentul cu victimă din data de 4 august, în care a fost implicat un autobuz. Potrivit acestora, autoritățile abilitate au precizat că analizele de sânge efectuate șoferului de autobuz nu au indicat prezența vreunei substanțe interzise în organism. Totodată, șoferul implicat în accident a fost retras de pe traseu încă din acea zi, iar în prezent se află în concediu medical. Când se va întoarce la serviciu, acesta va desfășura activități în autobaza societății, până la finalizarea cercetărilor. De asemenea, ancheta efectuată de polițiști este în desfășurare.