Polițiștii constănțeni vor protesta mâine între orele 11.00 şi 13.00 în faţa sediului IPJ cu privire la modul cum a fost gândită și implementată reorganizarea Inspectoratului. Aceştia se plâng de faptul că lucrătorii din cadrul structurilor de transport maritim sunt planificați sa desfășoare activități la subunitățile de transport feroviar și invers cu toate că au un specific de muncă diferit. Poliţiştii mai spun că programul de muncă este organizat și planificat haotic, iar aproape toți șefii de subunități sunt ținuți împuterniciți pe funcții cate trei luni, astfel încât să nu-şi poată exercita liber și neinfluențabil actul managerial.