Calitatea apei de îmbăiere este bună în sudul litoralului românesc. Rezultatele analizelor efectuate asupra probelor prelevate săptămâna trecută din staţiunile din zona de sud a litoralului se încadrează în limite normale atât pentru Ecoli cât şi pentru enterococi. Au fost prelevate probe din 23 de puncte situate în staţiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. Reprezentanţii DSP Constanța recomandă îmbăierea doar în zone monitorizate din punct de vedere al calității apei.