Fostul director de la Drumuri Județene SA, Răzvan Zagon, a devenit consilierul personal al președintelui CJC, Mihai Lupu. Acesta a fost desemnat prin dispoziție de președinte la începutul acestei luni. El va asigura consiliere de specialitate în domeniul tehnic. Cu aceeași dată, Mihai Lupu l-a eliberat din funcția de consilier la cabinetul președintelui pe Dan Mircea Cipariu. Răzvan Zagon a deținut funcția de șef la Drumuri Județene SA, însă mandatul său de director nu a mai putut fi reînnoit după ce proiectul privind demararea procedurii de selecție pentru administratorii societății nu a primit vot favorabil din partea consilierilor județeni.