Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, pompierii au efectuat în ultimele două luni 178 controale în domenii precum turism şi alimentație publică și au fost constatate peste 1.000 deficiențe pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de aproape 1.500.000 lei. Tot in aceeași perioadă în punctele de prim ajutor înființate pe litoral au fost asistate medical 272 persoane, dintre care 67  copii. 35 de persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare. În plus, de la începutul sezonului estival până în prezent, 39 persoane au fost salvate de la înec, în timp ce 12 persoane au decedat din cauza accidentelor prin submersie.