Motociclista de 52 de ani care a provocat astazi accidentul dintre localitatile Corbu şi Năvodari a fost rănită grav. Din primele verificări a reieșit că aceasta a intrat pe sensul opus de mers într-o curbă și alovit un tir. Impactul inițial a provocat coliziuni în lanț, implicând alte două motociclete, conduse de 2 femei, de 55 și 37 de ani, care se deplasau în aceeași direcție. Acestea din urmă au suferit leziuni corporale ușoare. Din cauza stării grave a femeii de 52 de ani, nu a fost posibilă testarea acesteia cu aparatul etilotest și cu aparatul drugtest. În cazul uneia dintre celelalte 2 motocicliste implicate în accident testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea pentru substanțe psihoactive a fost negativă. Acesteia i-a fost suspendatpermisul de conducere pentru 90 de zile, Pentru ceilalți conducători ai vehiculelor implicate rezultatele au fost negative În cauză, fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.