Nu au fost înregistrate evenimente negative în prima zi de desfășurare a festivalului Neversea. Potrivit reprezentanților Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 18 amenzi, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei. Echipajele din cadrul ISU și SAJ au acordat sprijin participanților la festival în cazul a 13 traumatisme și alte 51 de cazuri cu afecțiuni medicale. Nu au existat persoane care să necesite investigații suplimentare și implicit transportul la spital. Totodată, specialiștii Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a acestuia.