Au fost instituite restricții de trafic în Constanța pentru desfășurarea festivalului Neversea. Autoritățile locale precizează că cetățenii care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona festivalului nu sunt afectați de restricțiile de circulație. Până duminică, 7 iulie, vor fi montate bariere pentru a opri accesul pe plajă. De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor și mijloacelor de transport particular în interiorul perimetrului de siguranță, cu excepția autobuzelor CT BUS, autorizate să efectueze transport public.