Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” organizează până pe 4 iulie, la Constanța, cea de-a XXIV-a ediție a Conferinței Comisiei Hidrografice pentru Marea Mediterană și Marea Neagră. Potrivit Forțelor Navale Române, cu acest prilej, Direcția Hidrografică Maritimă, în calitate de autoritate națională în domeniul hidrografiei, va prelua președinția comisiei pentru o perioadă de 2 ani. Organizarea conferinței în România arată angajamentul țării noastre față de cooperarea regională și rolul său activ în plan internațional. În ultimii ani, România a realizat progrese semnificative în modernizarea serviciilor și a echipamentelor hidrografice.