Meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru zona Dobrogei, valabil astăzi și mâine. Potrivit reprezentanților ANM, în Dobrogea continentală se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, cu maxime de până la 36 de grade. Va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Totodată, canicula va persista și marți, iar disconfortul termic se va menține ridicat.