Polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în formă continuată. Potrivit reprezentanților IPJ, acesta ar fi încercat să sustragă bunuri din două autoturisme parcate pe străzile Siretului și Lahovari. Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ieri a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă.